Proiectul „Suport comunităților moldovenești în găzduirea refugiaților ucraineni” este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și AO Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”, cu suportul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).
Scopul acestuia este îmbunătățirea coeziunii sociale și a coexistenței pașnice între refugiații ucraineni și locuitorii comunităților gazdă din Republica Moldova.
Proiectul urmează a fi implementat în 24 de localități din raioanele Ungheni, Ștefan Vodă și Căușeni, în perioada 1 septembrie 2022 – 28 februarie 2023.
În cele 8 comunități selectare din fiecare raion sunt organizate câte cel puțin 3 activități socio-culturale printre care șezători, starturi vesele și alte evenimente culturale cu implicarea copiilor și adulților locali și refugiați din Ucraina. De asemenea, în fiecare centru raional sunt organizate câte 2 evenimente de mare anvergură la care vor fi implicați copii locali și refugiați din Ucraina.