Aceasta nu este povestea războiului în sine, ci imaginea văzută prin ochii unui copil. Alexandra este o fetiță refugiată al cărei destin a fost complet schimbat de această experiență. Au fost nevoiți să părăsească casele lor și tot ce era familiar și sigur, în căutarea unei noi vieți. Totuși, chiar și în mijlocul calvarului, în inimile lor ardea în continuare dorința de viață, bucurie și PACE.
Într-o zi, mica Alexandra a intrat în sala de clasă. Era atât de fragilă, se vedeau doar ochii mari căprui plini de tristețe. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să ne salute în limba ei maternă. Era lecția de limbă rusă, la subiectul „Patria mea", copiii împărtășeau gândurile și sentimentele lor despre țara noastră, oamenii de aici și despre limba maternă. În timp ce toți vorbeam cu entuziasm, râdeam și glumeam, Alexandra rămânea tăcută. Privind-o cu atenție, am înțeles că nu dorea să vorbească din cauza limbii. În mintea ei, oamenii vorbitori ai acestei limbi i-au făcut multă suferință, i-au ruinat visele și i-au rupt legătura cu prietenii și familia sa mare de odinioară.
Același comportament l-a avut și pe parcursul următoarelor lecții. În gândul meu, îi doream să găsească puterea de a depăși resentimentele față de țara care-i cauzase atâta suferință. Apoi, într-o zi, am rugat-o să citească un pasaj dintr-un text – rugăminte refuzată cu fermitate.
Am început să o urmăresc cu mai multă atenție. Într-o dimineață, am salutat-o în rusă și ea mi-a răspuns doar cu un semn făcut din cap. Treptat, am devenit apropiate și într-o zi m-a întrebat în ucraineană despre temele pentru acasă. I-am spus că vreau s-o ajut, dar nu pot înțelege bine limba ei. M-a înțeles și atunci pentru prima dată am comunicat cu ea în limba rusă. Spre surprinderea mea, Alexandra a început să-mi răspundă în aceeași limbă. Așa, eu și această fetiță refugiată din Ucraina am devenit prietene. S-a integrat ușor în clasă, și-a făcut noi prieteni și a devenit o elevă obișnuită în școală.
Alexandra este acum foarte entuziasmată că a fost deschis un spațiu prietenos copiilor chiar în școala noastră. Aici vine și își petrece timpul liber, comunică cu toată lumea, ajută copiii și participă la toate activitățile noastre. Am observat o schimbare uimitoare în ea. Datorită acestui proiect, fetița refugiată a găsit liniște, sprijin, compasiune, siguranță și înțelegere. Acum, ochii ei strălucesc și mereu are un zâmbet pe buze. În fiecare zi, atunci când deschide ușa Ludotecii, întreabă cu nerăbdare: "Ce vom face astăzi?". Ea este acum un membru valoros al echipei noastre.
Suntem cu toții încântați că am putut să o ajutăm pe această fetiță ca să uite, măcar pentru puțin timp, ororile războiului. Alexandra ne-a arătat că omenia, prietenia și sprijinul reciproc pot face minuni și chiar schimbă vieți, iar limba este doar un instrument de comunicare.
Momentul emoționant a fost când am văzut-o pe Alexandra de mână cu verișoara sa, pe care o aducea pentru prima dată la Ludotecă, pe care a recomandat-o ca fiind locul unde domnește prietenia și te simți în siguranță.
Tatiana Ivancenco, animator la #LudotecaCrocmaz din Ștefan Vodă și profesoară de limbă rusă.