Capacități mai bune – protecție mai bună a copiilor

Proiectul ”Capacități mai bune – protecție mai bună a copiilor” este realizat în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul si Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Proiectul este implementat în localități din raioanele Ungheni și Cahul în perioada 23 noiembrie 2020 - 30 octombrie 2022.


Proiectul are drept obiectiv fortificarea capacităților echipelor multidisciplinare pentru ca să răspundă mai bine la cazurile de violență, inclusiv sexuală, la orice etapă a cercului de violență, precum și îmbunătățirea sistemului local de colectare a datelor.


Scopul proiectului este de a dezvolta/ asigura mecanisme funcționale, capacități & abilități mai bune de prevenire a violenței față de copii și de protecție a copiilor victime.

AO AVE Copiii instruiește asistenți sociali, pedagogi, specialiști în protecția copilului, polițiști și alți specialiști locali pentru a asigura o asistență mai bună a copiilor în risc de violență și exploatare, precum și a copiilor-victime.


Peste 120 de persoane au fost instruite în cadrul unui ciclu complet de formare și supervizare profesională din 2021: reprezentanți ai autorităților tutelare locale și teritoriale, polițiști, medici de familie, pedagogi, reprezentanți ai cultelor religioase, asistenți sociali comunitari.

În condițiile restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19, instruirile au fost realizate în regim online și offline.